Utilizatorii trebuie să își controleze sprijinul
Raportul susținea că oamenii trebuie să poată alege, îndruma și gestiona asistența. Evaluările ar trebui să răspundă situațiilor individuale, în locul plafoanelor fixe care lasă nevoi nesatisfăcute. Exemplele includeau Japonia, Suedia, Serbia și Costa Rica. Recomandările vizau inegalitățile geografice și finanțarea activităților dincolo de îngrijirea personală de bază. [2]
Sprijinul bun depinde și de condițiile de muncă
Bugetele de asistență personală trebuie să acopere salariile și costurile organizării, inclusiv administrația, formarea și deplasările. Raportul lega continuitatea asistenței de condiții de muncă decente. Discuta și sprijinul între persoane cu experiențe similare și raportarea relelor tratamente. Naoki Okamoto și Jamie Bolling au adus experiențe de viață independentă în discuția de lansare. [2][1]
O utilizatoare descrie schimbarea adusă de asistență
O publicație însoțitoare le prezenta pe Antonella, o italiancă utilizatoare de scaun rulant aflată într-un stagiu la Bruxelles, și pe asistenta ei Alice. „Mă simt mai independentă, responsabilă și fericită în viața mea”, spunea Antonella. Relatarea descria asistența la muncă și în timpul liber, arătând și că prestațiile pentru dizabilitate și contribuțiile familiei puteau fi necesare pentru finanțare. [3]