O campanie susținută de organizațiile persoanelor cu dizabilități
În iunie 2024, Forumul African al Dizabilității, ADF, a salutat depunerea celor 15 ratificări necesare intrării în vigoare. Organizația panafricană a declarat că lucrase cu parteneri și alte părți interesate pentru promovarea ratificării. A prezentat protocolul drept o completare a Convenției ONU, atentă la experiențele africane, inclusiv ale persoanelor cu albinism. Era relatarea ADF despre un efort colectiv; nu susținea că o singură organizație asigurase efectul juridic al tratatului. [2]
Viața în comunitate are și o dimensiune organizatorică
Articolul 14 al protocolului recunoaște dreptul de a trăi în comunitate cu posibilități de alegere egale cu ale celorlalți. El privește locul și persoanele alături de care se trăiește, accesul la sprijin comunitar și disponibilitatea serviciilor publice obișnuite. O dispoziție se referă explicit la centrele pentru viață în comunitate înființate sau organizate de persoane cu dizabilități: statele părți trebuie să le sprijine în oferirea de formare, sprijin între egali, asistență personală și alte servicii. Organizațiile proprii ale persoanelor cu dizabilități au astfel un loc în acest cadru, alături de drepturile individuale și responsabilitățile guvernelor. [3]
La Nairobi, drepturile sunt legate de bugete și sprijin
Reprezentanții reuniți la conferința ADF din Nairobi, din 2–4 septembrie 2024, au adoptat o declarație care cerea extinderea ratificării și aplicarea națională. Revendicările legau bugetele publice de sprijinul practic, inclusiv interpreți calificați în limba semnelor, formate accesibile, asistență personală și dispozitive asistive. Au cerut și participarea persoanelor cu dizabilități, prin organizațiile reprezentative, la proiectarea, aplicarea și monitorizarea politicilor. Declarația a acordat atenție deosebită grupurilor expuse discriminării multiple, inclusiv femeilor, persoanelor cu nevoi ridicate de sprijin, refugiaților și persoanelor cu albinism. [4]
Intrarea în vigoare este un punct de plecare pentru responsabilizare
Rezoluția Comisiei Africane din noiembrie 2024 a recunoscut eforturile persoanelor cu dizabilități, ale organizațiilor lor și ale altor actori civici. A îndemnat statele părți să ia măsuri concrete de aplicare în consultare cu persoanele afectate și a cerut mecanisme de responsabilizare care să implice societatea civilă și punctele de contact guvernamentale. Aceste cereri explică de ce ratificarea și furnizarea serviciilor trebuie relatate separat. Intrarea protocolului în vigoare a fost o schimbare juridică; revendicările de la Nairobi și rezoluția Comisiei au fost apeluri la acțiuni ulterioare. Niciuna nu dovedește că asistența personală sau accesul egal la comunitate erau deja disponibile pe întreg continentul. [1][4]